MÂNDRIE ŞI PREJUDECATĂ – Jane Austen
Motto: „Activitatea artistică se naşte în clipa în care omul se află în
faţă în faţă cu lumea vizibilă ca în faţa unei uriaşe enigme.” (Read Herbert)
Preambul
Pelicula „Pride
& Prejudice” („Mândrie şi prejudecată”) este ecranizarea celui mai popular roman
al lui Jane Austen (1775 – 1817). Autoarea a fost o romancieră engleză „ale
cărei opere de ficţiune romantică i-au decis locul în ierarhia celor mai citiţi
scriitori ai literaturii britanice”.
„Mândrie şi prejudecată” este cel de-al doilea roman publicat de Austen în 1813,
după „Raţiune şi simţire” („Sense and Sensibility”) în 1811.
Prima
versiune a operei amintite se intitula „First Impressions” (Primele impresii)
şi a fost refuzată de editori fără a fi citită cu cincisprezece ani mai
devreme, atunci când Jane avea doar 22 de ani, „însă ea a continuat să creadă
în textul ei, încurajată fiind de continua admiraţie a membrilor familiei sale.
Lansat în
cinematografe pe data de 23 noiembrie 2005, în regia lui Joe Wright, „Pride
& Prejudice” este cea mai recentă ecranizare după romanul omonim de Jane
Austen. Filmul a fost nominalizat la 4 premii Oscar: pentru decor (Sarah
Greenwood), Costume (Jaqueline Durran), muzică (Dario Marianelli) şi cea mai
bună actriţă în rol principal (Keira Knightley).
Filmul
redă o poveste despre modul în care iubirea şi valorile se reflectă în vieţile
celor care posedă conştiinţa de clasă în Anglia la sfârşit de secol XVII,
început de secol XIX. „Cele cinci surori Bennet (printre care Lizzy se remarcă
prin ascuţimea minţii) au fost crescute de mama lor cu un singur scop în viaţă
– acela de a-şi găsi un soţ. Atunci când un burlac foarte bogat se mută într-un
conac din apropiere, în casa familiei Bennet se dezlănţuie o vânzoleală de
neimaginat. Desigur că în sofisticatul cerc de prieteni ai tânărului bogat, se
află pretendenţi la mâna domnişoarelor Bennet”
(sursa: imdb). Timida şi frumoasa Jane se îndrăgosteşte de Charles Bingley, iar
Lizzy hotărăşte că prietenul acestuia, domnul Darcy este un om prea mândru şi prea bogat pentru
ca ea să nu îl deteste pentru eternitate. Confruntarea dintre mândria nobilului
Darcy şi prejudecăţile tinerei Elizabeth Bennet (trăsături ce se regăsesc în
titlul romanului scris de Jane Austen) constituie punctul de plecare pentru o
splendidă poveste de dragoste.
Ecranizarea
înseamnă transformarea textului în imagine – se face transferul de la verbul „a
citi” la verbul „a vedea”. Se transferă astfel valoarea operei literare într-un
plan. Valoarea estetică se păstrează – problema fiind aceea a comprimării
temporale şi spaţiale a textului. Întinsă pe o perioadă restrânsă de timp, ecranizarea
e obligată să renunţe la un număr mare de acţiuni care se regăsesc în carte. Este
de datoria regizorului să extragă din text momentele principale ale acţiunii,
cele care merită puse în scenă, devenind astfel un maestru al decupajului
textual. Dispune de un mic inventar de instrumente cu care trebuie să surprindă
momentele cheie ale naraţiunii. Deposedată de tehnicile narative şi fluiditatea
textuală, ecranizarea poate întrebuinţa, în schimb sugestia fotografică
(inexistentă în text), beneficiază de aportul coloanei sonore, de frumuseţea şi
eleganţa vestimentaţiei etc. Când aveam de-a face cu o ecranizare, ne este
înfăţişată, în fond, viziunea regizorului asupra textului metamorfozat în
imagine.
„Mândrie
şi prejudecată” de Jane Austen este unul din cele mai apreciate şi mai cunoscute
romane de dragoste din toate timpurile.
Tema centrală
a operei este iubirea de toate tipurile, evoluând de la menajul sentimental
dintre domnul şi doamna Bennet (două firi atât de diferite) la dragostea
romantică dintre Jane şi domnul Bingley, la aventura provocată de caracterul năvalnic
al tinereţii în cazul imaturei Lydia şi a ofiţerului Wickham, la dragostea şi
respectul împărtăşite de Lizzy şi domnul Darcy.
Jane
Austen deţine o reţeta ingenioasă de construcţie a personajelor sale. Cei doi
poli, masculin şi feminin se completează reciproc. Personajele masculine sunt
reprezentate voalat, enigmatic. Portretele protagoniştilor glisează spre
portrete feminine ample, care se remarcă printr-o fină analiză psihologică – în
cazul personajelor desăvărşite psihic şi intelectual –, prin surprinderea vieţii afective (a celor mai intime
tribulaţii), prin spirit.
Pentru Joe
Wright alegerea echipei de actori a fost foarte inspirată.
Keira Knightley este o interpretă excelentă
a lui Elizabeth Bennet. Personalitatea puternică se împleteşte în mod fericit
cu ţinuta încântătoare, gingăşia şi
eleganţa limbajului. Expresivitatea chipului şi alura fotogenică a
Keirei o plasează pe drept în centrul acţiunii peliculei în discuţie. Spectatorului
îi este înfăţişată povestea prin ochii lui Lizzy Bennet. Toată acţiunea se
învârte în jurul lui Lizzy, a cărei imagine vitală însufleţeşte succesiunea de cadre
artistice. Inteligenţa eroinei – o avidă cititoare de romane – cu o concepţie
bine conturată despre oameni, în general, şi bărbaţi, în special, o atitudine
sceptică faţă de semeni şi cu o minte ageră înclinată spre ironii din cele mai
rafinate. Poziţia socială, constrângerile impuse de sex, superficialitatea
mamei, dragostea pentru lectură sunt doar câteva din motivele ce constituie
fundamentul opiniei preconcepute – defavorabilă la adresa căsătoriei şi a
reprezentanţilor sexului masculin. Spiritul ei ascuţit se lasă amăgit de
aparenţe – pentru că aceasta este lecţia pe care va trebui să o înveţe Lizzy:
diferenţa dintre aparenţă şi esenţă. Atât domnul Darcy cât şi domnul Wickham
înşeală aşteptările protagonistei.
Matthew Macfadyen îl
interpretează pe Fitzwilliam Darcy. Ţinuta distinsă, chipul aparent lipsit de
orice trăsătură care să trădeze vreo emoţie sau alta, seriozitatea – nu îşi
îngăduie decât un singur zâmbet pe tot parcursul filmului, atitudinea de
superioritate – cea care stârneşte dispreţul lui Lizzy – masca
invulnerabilităţii pe care o construieşte pentru a-şi ascunde nesiguranţa sunt câteva
din atributele domnului Darcy. Jocul actoricesc străluceşte atunci când
personajul interpretat interacţionează cu Lizzy Bennet. Se acordă o importanţă majoră
comunicării tacite care există între Keira şi Matthew, care izvorăşte dintr-o
chimie surprinsă cu delicateţe de obiectivul camerei video. Profilul psihologic
al domnului Darcy este alcătuit din colajul de păreri pe care le inspiră celor
din jur – de cele mai multe ori, dezagreabile. Domnul Darcy reuşeşete să câştige
respectul şi dragostea lui Lizzy prin acţiunile întreprinse. Indiscutabil,
între Lizzy şi Darcy există o afinitate, un magnetism evident mai ales la nivelul
gesturilor şi al privirilor – de aceea, poate că sunt mai importante vorbele pe
care nu şi le spun. Regizorul s-a gândit să construiască prin contrast
personajele interpretate de Matthew Macfadyen şi Rupert Friend, respectiv Darcy şi Wickham. Atuurile lui
Wickham lipsesc cu desăvârşire din personalitatea lui Darcy – de exemplu,
uşurinţa cu care face cunoştinţă cu persoane noi, seninătatea cu care întreţine
conversaţii cu oameni necunoscuţi. Dar şi reciproca este valabilă – calităţile
lui Darcy sunt absente din comportamentul domnului Wickham – firea nobilă,
integritatea morală etc.
Există
scene care apar modificate în film faţă de acţiunea cărţii: scena în care Darcy
o vizitează pe Lizzy la Rosfield (în text este momentul în care o cere în
căsătorie) dar Joe Wright a preferat să accentueze comunicarea tacită existentă
între eroi şi să sublinieze dificultatea stăpânului de la Pemberley de a-şi
exprima sentimentele şi jena pe care i-o provoacă prezenţa copleşitoare a
domnişoarei Bennet.
Urmează
scena ploii din pavilionul de piatră în care în care Darcy îşi mărturiseşte
sentimentele pe care Lizzy i le-a inspirat. Regizorul apelează la un decorul
impresionist – „peisajul este ales în funcţie de dominanta psihologică a
acţiunii, el condiţioneză şi reflectă în acelaşi timp drama personajelor”. Ploaia
reflectă tumultul sufletesc al lui Lizzy, furioasă că Darcy şi-a permis să
folosească influenţa lui împiedicând astfel fericirea surorii ei mai mari, Jane
şi a inocentului Charles Bingley. Pe de altă parte, nelinişti nebănuite îl torturează
şi pe domnul Darcy, hotărât să îşi exprime sentimentele de dragoste pentru
tânăra Lizzy Bennet.
O a treia
scenă concepută în mod simbolic conform aceleiaşi ecuaţii impresioniste a
decorului/peisaj este reînnoirea jurămintelor de dragoste şi a cererii în
căsătorie. Întâlnirea dintre Darcy şi Lizzy se petrece într-un moment magic –
la răsăritul soarelui. Privirile celor se întâlnesc la ceasul aurorei, „simbol
al tuturor posibilităţilor , semn al tuturor promisiunilor; lumea reîncepe
odată cu ea, încheagă în fiecare din noi speranţa”. În
momentul în care Darcy ajunge lângă Lizzy, soarele răsare. „El este simbolul
luminii, căldurii şi vieţii; slujeşte la
caracterizarea a ceea ce este frumos, plăcut, splendid; strălucirea astrului diurn
face lucrurile să se manifeste”. Este
un imbold pentru dragostea lor.
Spre deosebire
de celelalte personaje ale lui Jane Austen între care se nasc poveşti de
dragoste şi „care nu sunt chiar exogame, în cazul romanului „Mândrie şi
prejudecată” Fitzwilliam Darcy şi Elizabeth Bennet sunt complet străini”, exponenţi
ai unor clase diferite. Totuşi, el o preferă pe domnişoara Bennnet verişoarei
lui, Anne de Bourgh şi Carolinei Bingley, sora celui mai bun prieten. Cei doi
îndrăgostiţi demonstrează astfel că societatea convenţională în care trăiesc nu
reprezintă o piedică în căutarea sufletului pereche.
Sursa
foto: imdb
Martin, Marcel – Limbajul cinematografic, traducere de
Matilda Banu şi George Anania, prefaţă de Florian Potra, Meridiane, Bucureşti,
1981, p. 74-75
Chevalier, Jean şi Gheerbrant, Alain
– Dicţionar de simboluri, mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri,
culori, numere, Bucureşti, Aramis, 1993, vol. 1, p. 158
Copeland, Edward,
McMaster, Juliet - The Cambridge Companion to Jane Austen, Cambridge University Press,
Cambridge, 2008, p. 51
