marți, 28 iulie 2015

Pride & Prejudice (2005)




MÂNDRIE ŞI PREJUDECATĂ – Jane Austen

Motto: „Activitatea artistică se naşte în clipa în care omul se află în faţă în faţă cu lumea vizibilă ca în faţa unei uriaşe enigme.” (Read Herbert)

Preambul
    Pelicula „Pride & Prejudice” („Mândrie şi prejudecată”) este ecranizarea celui mai popular roman al lui Jane Austen (1775 – 1817). Autoarea a fost o romancieră engleză „ale cărei opere de ficţiune romantică i-au decis locul în ierarhia celor mai citiţi scriitori ai literaturii britanice”.[1] „Mândrie şi prejudecată” este cel de-al doilea roman publicat de Austen în 1813, după „Raţiune şi simţire” („Sense and Sensibility”) în 1811.
   Prima versiune a operei amintite se intitula „First Impressions” (Primele impresii) şi a fost refuzată de editori fără a fi citită cu cincisprezece ani mai devreme, atunci când Jane avea doar 22 de ani, „însă ea a continuat să creadă în textul ei, încurajată fiind de continua admiraţie a membrilor familiei sale.
  Lansat în cinematografe pe data de 23 noiembrie 2005, în regia lui Joe Wright, „Pride & Prejudice” este cea mai recentă ecranizare după romanul omonim de Jane Austen. Filmul a fost nominalizat la 4 premii Oscar: pentru decor (Sarah Greenwood), Costume (Jaqueline Durran), muzică (Dario Marianelli) şi cea mai bună actriţă în rol principal (Keira Knightley).
  Filmul redă o poveste despre modul în care iubirea şi valorile se reflectă în vieţile celor care posedă conştiinţa de clasă în Anglia la sfârşit de secol XVII, început de secol XIX. „Cele cinci surori Bennet (printre care Lizzy se remarcă prin ascuţimea minţii) au fost crescute de mama lor cu un singur scop în viaţă – acela de a-şi găsi un soţ. Atunci când un burlac foarte bogat se mută într-un conac din apropiere, în casa familiei Bennet se dezlănţuie o vânzoleală de neimaginat. Desigur că în sofisticatul cerc de prieteni ai tânărului bogat, se află pretendenţi la mâna domnişoarelor Bennet”[2] (sursa: imdb). Timida şi frumoasa Jane se îndrăgosteşte de Charles Bingley, iar Lizzy hotărăşte că prietenul acestuia, domnul Darcy  este un om prea mândru şi prea bogat pentru ca ea să nu îl deteste pentru eternitate. Confruntarea dintre mândria nobilului Darcy şi prejudecăţile tinerei Elizabeth Bennet (trăsături ce se regăsesc în titlul romanului scris de Jane Austen) constituie punctul de plecare pentru o splendidă poveste de dragoste.

  Ecranizarea înseamnă transformarea textului în imagine – se face transferul de la verbul „a citi” la verbul „a vedea”. Se transferă astfel valoarea operei literare într-un plan. Valoarea estetică se păstrează – problema fiind aceea a comprimării temporale şi spaţiale a textului. Întinsă pe o perioadă restrânsă de timp, ecranizarea e obligată să renunţe la un număr mare de acţiuni care se regăsesc în carte. Este de datoria regizorului să extragă din text momentele principale ale acţiunii, cele care merită puse în scenă, devenind astfel un maestru al decupajului textual. Dispune de un mic inventar de instrumente cu care trebuie să surprindă momentele cheie ale naraţiunii. Deposedată de tehnicile narative şi fluiditatea textuală, ecranizarea poate întrebuinţa, în schimb sugestia fotografică (inexistentă în text), beneficiază de aportul coloanei sonore, de frumuseţea şi eleganţa vestimentaţiei etc. Când aveam de-a face cu o ecranizare, ne este înfăţişată, în fond, viziunea regizorului asupra textului metamorfozat în imagine.  
   „Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen este unul din cele mai apreciate şi mai cunoscute romane de dragoste din toate timpurile.
  Tema centrală a operei este iubirea de toate tipurile, evoluând de la menajul sentimental dintre domnul şi doamna Bennet (două firi atât de diferite) la dragostea romantică dintre Jane şi domnul Bingley, la aventura provocată de caracterul năvalnic al tinereţii în cazul imaturei Lydia şi a ofiţerului Wickham, la dragostea şi respectul împărtăşite de Lizzy şi domnul Darcy.
   Jane Austen deţine o reţeta ingenioasă de construcţie a personajelor sale. Cei doi poli, masculin şi feminin se completează reciproc. Personajele masculine sunt reprezentate voalat, enigmatic. Portretele protagoniştilor glisează spre portrete feminine ample, care se remarcă printr-o fină analiză psihologică – în cazul personajelor desăvărşite psihic şi intelectual –, prin surprinderea  vieţii afective (a celor mai intime tribulaţii), prin spirit.
   Pentru Joe Wright alegerea echipei de actori a fost foarte inspirată.
   Keira Knightley este o interpretă excelentă a lui Elizabeth Bennet. Personalitatea puternică se împleteşte în mod fericit cu ţinuta încântătoare, gingăşia şi  eleganţa limbajului. Expresivitatea chipului şi alura fotogenică a Keirei o plasează pe drept în centrul acţiunii peliculei în discuţie. Spectatorului îi este înfăţişată povestea prin ochii lui Lizzy Bennet. Toată acţiunea se învârte în jurul lui Lizzy, a cărei imagine vitală însufleţeşte succesiunea de cadre artistice. Inteligenţa eroinei – o avidă cititoare de romane – cu o concepţie bine conturată despre oameni, în general, şi bărbaţi, în special, o atitudine sceptică faţă de semeni şi cu o minte ageră înclinată spre ironii din cele mai rafinate. Poziţia socială, constrângerile impuse de sex, superficialitatea mamei, dragostea pentru lectură sunt doar câteva din motivele ce constituie fundamentul opiniei preconcepute – defavorabilă la adresa căsătoriei şi a reprezentanţilor sexului masculin. Spiritul ei ascuţit se lasă amăgit de aparenţe – pentru că aceasta este lecţia pe care va trebui să o înveţe Lizzy: diferenţa dintre aparenţă şi esenţă. Atât domnul Darcy cât şi domnul Wickham înşeală aşteptările protagonistei.
   Matthew Macfadyen îl interpretează pe Fitzwilliam Darcy. Ţinuta distinsă, chipul aparent lipsit de orice trăsătură care să trădeze vreo emoţie sau alta, seriozitatea – nu îşi îngăduie decât un singur zâmbet pe tot parcursul filmului, atitudinea de superioritate – cea care stârneşte dispreţul lui Lizzy – masca invulnerabilităţii pe care o construieşte pentru a-şi ascunde nesiguranţa sunt câteva din atributele domnului Darcy. Jocul actoricesc străluceşte atunci când personajul interpretat interacţionează cu Lizzy Bennet. Se acordă o importanţă majoră comunicării tacite care există între Keira şi Matthew, care izvorăşte dintr-o chimie surprinsă cu delicateţe de obiectivul camerei video. Profilul psihologic al domnului Darcy este alcătuit din colajul de păreri pe care le inspiră celor din jur – de cele mai multe ori, dezagreabile. Domnul Darcy reuşeşete să câştige respectul şi dragostea lui Lizzy prin acţiunile întreprinse. Indiscutabil, între Lizzy şi Darcy există o afinitate, un magnetism evident mai ales la nivelul gesturilor şi al privirilor – de aceea, poate că sunt mai importante vorbele pe care nu şi le spun. Regizorul s-a gândit să construiască prin contrast personajele interpretate de Matthew Macfadyen şi Rupert Friend,  respectiv Darcy şi Wickham. Atuurile lui Wickham lipsesc cu desăvârşire din personalitatea lui Darcy – de exemplu, uşurinţa cu care face cunoştinţă cu persoane noi, seninătatea cu care întreţine conversaţii cu oameni necunoscuţi. Dar şi reciproca este valabilă – calităţile lui Darcy sunt absente din comportamentul domnului Wickham – firea nobilă, integritatea morală etc.

   Există scene care apar modificate în film faţă de acţiunea cărţii: scena în care Darcy o vizitează pe Lizzy la Rosfield (în text este momentul în care o cere în căsătorie) dar Joe Wright a preferat să accentueze comunicarea tacită existentă între eroi şi să sublinieze dificultatea stăpânului de la Pemberley de a-şi exprima sentimentele şi jena pe care i-o provoacă prezenţa copleşitoare a domnişoarei Bennet.
  Urmează scena ploii din pavilionul de piatră în care în care Darcy îşi mărturiseşte sentimentele pe care Lizzy i le-a inspirat. Regizorul apelează la un decorul impresionist – „peisajul este ales în funcţie de dominanta psihologică a acţiunii, el condiţioneză şi reflectă în acelaşi timp drama personajelor”[3]. Ploaia reflectă tumultul sufletesc al lui Lizzy, furioasă că Darcy şi-a permis să folosească influenţa lui împiedicând astfel fericirea surorii ei mai mari, Jane şi a inocentului Charles Bingley. Pe de altă parte, nelinişti nebănuite îl torturează şi pe domnul Darcy, hotărât să îşi exprime sentimentele de dragoste pentru tânăra Lizzy Bennet.
O a treia scenă concepută în mod simbolic conform aceleiaşi ecuaţii impresioniste a decorului/peisaj este reînnoirea jurămintelor de dragoste şi a cererii în căsătorie.    Întâlnirea dintre Darcy şi Lizzy se petrece într-un moment magic – la răsăritul soarelui. Privirile celor se întâlnesc la ceasul aurorei, „simbol al tuturor posibilităţilor , semn al tuturor promisiunilor; lumea reîncepe odată cu ea, încheagă în fiecare din noi speranţa”[4]. În momentul în care Darcy ajunge lângă Lizzy, soarele răsare. „El este simbolul luminii, căldurii şi vieţii;  slujeşte la caracterizarea a ceea ce este frumos, plăcut, splendid; strălucirea astrului diurn face lucrurile să se manifeste”[5]. Este un imbold pentru dragostea lor.
  Spre deosebire de celelalte personaje ale lui Jane Austen între care se nasc poveşti de dragoste şi „care nu sunt chiar exogame, în cazul romanului „Mândrie şi prejudecată” Fitzwilliam Darcy şi Elizabeth Bennet sunt complet străini”[6], exponenţi ai unor clase diferite. Totuşi, el o preferă pe domnişoara Bennnet verişoarei lui, Anne de Bourgh şi Carolinei Bingley, sora celui mai bun prieten. Cei doi îndrăgostiţi demonstrează astfel că societatea convenţională în care trăiesc nu reprezintă o piedică în căutarea sufletului pereche. 

Sursa foto: imdb

[3] Martin, MarcelLimbajul cinematografic, traducere de Matilda Banu şi George Anania, prefaţă de Florian Potra, Meridiane, Bucureşti, 1981, p. 74-75
[4] Chevalier, Jean şi Gheerbrant, Alain – Dicţionar de simboluri, mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Bucureşti, Aramis, 1993, vol. 1, p. 158
[5] Idem, vol. 3, p. 237-239
[6] Copeland, Edward, McMaster, Juliet - The Cambridge Companion to Jane Austen, Cambridge University Press, Cambridge, 2008, p. 51

vineri, 17 iulie 2015

Hazard - Poezie apărută în Antologia "Crânguri de rouă" la editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2002






HAZARD


Hotarul din noi părea un veşmânt


Cu nopţile-i reci căzute pe piept,


Cu păsări albastre şi aripi de sfânt


Udate şi prinse pe umărul drept.




Străini de idei şi de formele vechi


Ne-neacă lumina ce vrea să coboare


În timpul onest din ore perechi


Cu suflete goale şi vorbe amare.

Foto: Claude Monet - Waterlilies, Green reflections - Musee de l'Orangerie