Harta şi teritoriul, Michel Houellebecq, traducere Daniel Nicolescu, Editura Polirom, 2010,
302 pagini
Scriitorul Michel Houellebecq este conectat la elita
teoreticienilor literari francezi. El împrăştie printre paginile romanului său
o teorie literară rafinată care încântă cunoscătorii. Reia teoriile lui Roland
Barthes despre moartea autorului şi despre caracterul paricid al operei.
Scriitorul pune autorul faţă în faţă cu criticii literari
dar şi cu cititorul. Criticii sunt reprezentaţi în text de tehnicienii
judiciari: şeful poliţiei care are mania controlului şi suferă de „complexul
lui Dumnezeu” şi subordonatul care citeşte „Aurelie”. Pe acesta din urmă,
autorul îl consideră a fi singurul demn să îi discute opera.
Houellebecq aduce în discuţie arta contemporană pe care o
consideră un simplu scop financiar.
Romanul, câştigător al Premiului Goncourt în anul 2010, ne
surprinde printr-o punere în abis îndrăzneaţă: autorul romanului devine
personaj în propria lui proză. Şi pentru că identitatea este pulverizată în
Postmodernism, Roland Barthes intuia fără să vrea punctul culminant din romanul
lui Michel Houellebecq, scris mulţi ani
după moartea profesorului de la Sorbonna. Autorul romanului moare în ficţiune
şi corpul lui este împrăştiat în mii de bucăţele, urmând soarta identităţii
postmoderne. Moartea autorului-personaj produce o întâlnire între text şi
cititor: are loc o acţiune prin care se intră în intimitatea laboratorului de
scriere.
Titlul este interesant, „harta şi teritoriul” fiind un
principiu lingvistic.
Harta este cartografierea
de care fiecare individ este capabil. Ea cuprinde mai multe coordonate:
percepţia realităţii într-un mod personal, conform culturii şi experienţelor
individului. Harta fiecărei persoane conţine elemente ale prezentului, ale
trecutului (memoria) şi ale viitorului (imaginaţia). Aceste elemente
influenţează percepţia omului despre exterior, reprezentat în cadrul
principiului lingvistic de teritoriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu